Nu ştiu dacă aţi observat, dar eu nu cer niciodată sfaturi. Nici vouă, nici nimănui. Acest lucru se datorează faptului că eu gândesc într-un anumit fel, pe care vi-l voi ilustra în rândurile care urmează.
Greşelile sunt frumoase. Da, îmi place să greşesc. De asta suntem oameni. Şi ele, pe lângă multe alte lucruri, fac parte din ceea ce suntem. Noi suntem greşelile noastre. De ce să trăieşti după o reţetă? După cum spun cei care „au trecut deja prin viaţă”? care au învăţat sau nu câte ceva, care îţi pot împărtăşi propria lor experienţă şi ideile pe care le-au dobândit în urma unor situaţii în care s-au găsit ei la un moment dat şi care, de foarte multe ori, se pretează numai într-un concurs aparte de împrejurări? Este practic imposibil să treci printr-o situaţie identică cu cea prin care a trecut X sau Y, să simţi exact ceea ce au simţit ei la momentul respectiv şi să judeci problema în acelaşi fel, pentru că tu ai propriul tău creier, cu propria ta gândire, din care ar trebui să se nască propriile tale ipoteze despre viaţă, pe care ar trebui să le testezi cu fiecare ocazie. Câteodată se vor dovedi a fi idei cât se poate de nefondate, stupide, greşite, dacă vreţi, pe care le vei tăia nemilos de pe listă sau le vei mai testa de câte ori vei considera că este nevoie pentru a te convinge că sunt, într-adevăr, proaste. Alteori însă vei avea revelaţii în legătură cu lumea în care trăieşti, doar pentru că ai îndrăznit să pui în practică teoria pe care ai dezvoltat-o, din care s-a născut ceva fascinant.
Nu este acesta procesul cel mai interesant, cel mai important din viaţa unui adolescent, a unui om care vrea să devină OM, a unui rătăcitor prin viaţă care vrea să descopere, să cunoască, să cadă şi să se ridice, să îşi continuie călătoria – cea mai lungă pe care o va avea vreodată – cu o atitudine pozitivă, fără să îi fie frică de necunoscut?
Toată lumea încearcă să ne înveţe câte ceva, ceva ce unii cred că este bine, iar alţii nu. Ni se spune ne-ncetat nu mai face asta, nu mai face aia, aşa nu e bine, e bine cum spun eu pentru că aşa se face. Dacă îndrăznim cumva să facem ceva după cum ne duce pe noi capul suntem drastic criticaţi. De ce? Credeţi că dacă ne spuneţi voi cum se face o să ne ajute cu ceva? Poate doar pe termen foarte scurt, dar, la un moment dat, vom dori să vedem cum este să facem lucrurile altfel, atunci când faptele noastre vor avea consecinţe mai mari, iar greşelile nu vor mai fi simple greşeli, ci se vor materializa în pierderea locului de muncă sau a unui statut mult dorit. De ce nu înţelegeţi că adolescenţa este perioada în care trebuie să greşim, să experimentăm şi să ne formăm caracterul aşa cum este mai bine pentru noi, nu pentru voi, nu aşa cum vă este vouă mai uşor să interacţionaţi cu noi, ci aşa cum ne va fi nouă mai uşor să ne trăim viaţa?
Dragi părinţi, profesori şi cine se mai simte, presupunând că ne vreţi binele, nu ne tăiaţi aripile! Lăsaţi-ne să greşim!
Cu cea mai mare sinceritate,
un om care vrea să devină OM…
Cu Psihicul la Vedere 